Prin multe necazuri se cade vouă a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22).

Ce lucru uimitor! Dacă lumea a fost zidită potrivit cu ideea Crucii, dacă peceţile celor ce se petrec în lume sunt deschise Mielul cel junghiat (v. Apoc. 5, 6), altminteri nici n-are cum să fie. Necazurile trebuie să alcătuiască, şi alcătuiesc, trăsătura distinctivă a căii de viaţă adevărate. Ca atare, trebuie să ne mirăm nu de faptul că vin necazuri, ci că mai sunt zile senine. S-ar putea spune chiar că acestea din urmă sunt o întâmplare, că sunt trimise de Dumnezeu doar pentru a hrăni nădejdea în viitorul luminos, ca să nu cădem în deznădejde.

Şi atunci ce fac “consolatorii”? Clădesc turn Babel pe nisipuri mişcătoare, ies la război cu gândul să danseze şi să se distreze sub săgeţile vrăjmaşilor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 76)