Necredinciosul care a investigat mormântul Sfântului Dimitrie
A curs atât de mult mir, încât paznicul și pustnicul au fost scufundați în el și, temându-se să nu fie înecați, călugărul a strigat: „Sfinte Dimitrie, ajută-ne!”.
Odată, trăia un pustnic pe Muntele lui Solomon care, auzind multe relatări despre mirul izvorât de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, avea îndoieli, spunând în mintea sa că au fost și alți mucenici care au suferit mai mult decât Sfântul Dimitrie, dar nu au fost cinstiți de Dumnezeu în asemenea fel. Din acest motiv, nu credea că sfântul poate izvorî atât de mult mir.
Și, într-o noapte târziu, a văzut, ca în vis, că se afla în Biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic, unde l-a întâlnit pe cel care avea cheia de la mormântul Sfântului și l-a rugat să i-l deschidă, ca să-l cinstească pe sfânt. Când a sărutat mormântul, a văzut că era ud de mir frumos mirositor și i-a zis paznicului: „Vino, ajută-mă să văd de unde vine acest mir!”. Așadar, au săpat până au ajuns la o placă mare de marmură, pe care au dat-o deoparte cu mare dificultate și imediat au descoperit trupul sfântului, strălucitor și frumos mirositor, care izvora mir din abundență din rănile provocate de împunsăturile sulițelor.
A curs atât de mult mir, încât paznicul și pustnicul au fost scufundați în el și, temându-se să nu fie înecați, călugărul a strigat: „Sfinte Dimitrie, ajută-ne!”. Imediat după aceea, s-a trezit din vedenia sa, fiind ud până la piele din cauza mirului izvorât de Sfântul Dimitrie.
(Minune consemnată în The Life of St. Demetrios of Thessalonica, The Orthodox Word, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California)
„Atingerea de părintele o simțeam ca pe ceva real” – povestea unei vizite minunate a Părintelui Cleopa
Vindecarea unui muribund de către Sfântul Ioan Rusul
Traducere și adaptare:Sursa:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro