Vai vieţii celei înşelătoare! Căci nu oferă nici o bucurie, nici nu stă până în veac frumuseţea trupului, ci în răutăţi a întinat sufletul. Şi unde este bogăţia şi mândria, căci nu au putut să dea răscumpărare pentru mântuire. Unde sunt cârlionţii şi împletiturile? lată, frumuseţea s-a veştejit, dragostea s-a topit s-a uscat iarba şi floarea a căzut. S-au dus şoaptele şi semnele cu ochii. Căci Dumnezeu a dat sufletul şi trupul, ca să le facă de necinste la judecată. Iar muritorul este zămislit sub timp, prin faptul că nu are nici un semn al virtuţii spre dovedire, pierdut de răutate, se cheltuieşte. Pentru că hotărârile lui Dumnezeu sunt fixate şi nu vor trece. Preştiinta a ieşit şi nu va fi uitată. Că zilele noastre ca umbra trec şi fiecare va lua plată cu dreptate, după cele ce a făcut. Cine va da ape multe ochilor mei, lacrimi genelor mele, şi voi plânge şi mă voi tângui şi mă voi jeli pentru ziua sfârşitului! Pentru că sufletul alunecă din căderea celui rău şi cine îl va izbăvi pe el din uneltirea îngerilor răi prin hotărârea Celui Preaînalt! Trebuie, aşadar, cu adevărat să deplângem cu plâns şi tânguire sfârşitul păcătosului.

(Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 61-62)