După învățătura ortodoxă, nepătimirea nu înseamnă omorârea aspectului pătimaș al sufletului, cum învață filozofii stoici, ci preschimbarea puterilor sufletului. Astfel, nepătimirea nu este o stare negativă, ci în primul rând una pozitivă. Este întoarcerea puterilor sufletului spre Dumnezeu și umplerea omului de harul lui Dumnezeu.

Nepătimirea nu este nicidecum ceva static, ci o evoluție dinamică. Părinții vorbesc de mai multe trepte ale nepătimirii. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește de patru trepte. Întâia nepătimire este cea începătoare, adică oprirea de la lucrarea patimii. În această stare, omul se ferește să făptuiască luându-se după pornirile sufletului. A doua nepătimire, care se întâlnește la oamenii virtuoși, este scoaterea gândurilor pătimașe din minte. A treia nepătimire se vădește la oamenii îndumnezeiți, a căror dorință rămâne cu totul nemișcătoare spre patimi. A patra nepătimire este a celor desăvârșiți. Ea este deplina curățire, chiar și de închipuire. Această ultimă treaptă este a teologilor, cei care au ajuns la părtășia cu Dumnezeu și deci au fost izbăviți chiar și de închipuire.

Însă vorbind despre nepătimire, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că există adevărată nepătimire și falsă nepătimire. Adevărata nepătimire este atunci când omul se umple de harul lui Dumnezeu și se face templu al Duhului Sfânt. Falsa nepătimire este o meșteșugire a diavolului spre a-l face pe om să se socotească nepătimitor, atacându-l apoi întru deplina sa pierzanie duhovnicească. Doar adevărata dragoste poate deosebi între adevărata și falsa nepătimire. Și, firește, dragostea de Dumnezeu și de aproapele, care dezvăluie preschimbarea patimilor, este semn că omul s-a făcut templul Duhului Sfânt. Atunci lucrează în el rugăciunea neîncetată.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în Tradiția Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2007, pp. 148-149)