Ființa virtuții este Dumnezeu. Sfinții Părinți, împodobind cu smerenie faptele lor bune, spun că toate acestea au ca autor prim pe Dumnezeu. Omul le săvârșește în colaborare cu harul divin. Doar faptele rele, păcătoase, păcatul și patima aparțin în exclusivitate voinței umane libere. Dar Dumnezeu nu lucrează virtutea fără voia noastră, ci cu ajutorul ei. Numai pornind de la aceste realități, Sfântul Maxim a putut să definească în sinteză virtutea ca fiind „unirea prin cunoștință a neputinței omenești cu puterea dumnezeiască”.

(Preot Ioan C. Teșu, Teologia Necazurilor, Editura Christiana, p. 119)