Cutremurătoare erau şi experienţele lui în biserică, în timpul Sfintei Liturghii. Nespuse şi minunate erau cele pe care le vedea şi le trăia.

Făcea Proscomidia şi adeseori vedea starea duhovnicească a morţilor pe care îi pomenea. Prin uşa altarului pe jumătate deschisă îl vedeau înaintea Proscomidiei stând la înălţime, neatingând podeaua.

Odată, a uitat s-o pomenească pe mama lui, iar aceea i-a apărut, dojenindu-l:

– Iacove al meu, tuturor le-ai dat daruri, iar mie astăzi nu mi-ai dat!...

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 119)