Nici un ascet nu s-a sfinţit fără nevoinţe. Nimeni nu a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoinţe. Nevoinţă sunt metaniile, privegherile ş.a., dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile, ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovniceşti. Sunt mulţi care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovniceşti o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se foloseşte mult şi trupul, nu se îmbolnăveşte. Vin multe bunătăţi.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 259)