Încă o veste dureroasă. Nu ne putem obișnui cu moartea. Nu există obișnuire cu ea. Privesc siderat spre imaginile din ecran și retrăiesc frumusețea Pietrei Neamțului. Multele întâlniri cu oamenii de acolo. Oameni strașnici. Mai întâi, aflu ieri despre minunata Draga Olteanu Matei, care își străbate zilele în Piatra. Și care luptă cu moartea. Ca alți 1000 de oameni asumați de ATI. Ca mii de oameni asistați mereu de ATI.

La Piatra Neamț zece s-au stins în locul unde așteptau vindecarea. O flacără le stinge orice speranță. Numai în inima celor din casele lor să nu fii. A lor și a celor doi medici dintre care unul a asumat cu viața profesia pe care unii o bagatelizează și o hapsânesc de ani buni. Sper din toată inima să supraviețuiască cât mai mulți din cei răniți.

Dar înțelegem acum cât eroism e în inima unor oameni? Câtă răstignire asumă? ATI este de mereu un loc al învierii, dar și al morții. Cine străbate saloanele de acolo, fie și să se roage lângă frunțile deja răcite de moarte, știe că nu doar din martie acolo e război pentru viețile noastre. E momentul rugăciunii. Și al efortului să ne recunoaștem vinele de sistem. Trădările de vocații, acolo unde ele au blocat dezvoltarea cordială cu adevărul a marilor proiecte sociale. Și e momentul să trecem de partea luptei pentru un mai bine în tot ce înseamnă sănătate. Să începem rugându-ne. Apoi, unindu-ne în efortul general de a crește medici, asistenți și oameni ai sănătății asemenea medicului-erou pe care tare, tare l-aș vrea întors acasă sănătos.

E nevoie de noi toți. Să ne plecăm genunchiul în rugăciune. Să postim ca să sprijinim prin tot o Țară rănită de moarte. Încă o dată. Și încă o dată. Gând de Rugăciune către toți cei afectați și unul de smerită dragoste și nădejde în Înviere către cei grăbiți prin foc să plece. Ne vom revedea Liturghie de Liturghie. Până când ziua cea neînserată a Împărăției ne va cuprinde pe toți!