Când ne gândim la vecinii noştrii morţi, fie mari ori mici, noi ne mândrim în taină, ca şi cum noi prin puterea şi însuşirea noastră am rămas în viaţă şi ca şi cum aceia ca mai slabi şi mai răi au căzut şi s-au nimicit. O astfel de părere este foarte păgubitoare pentru propăşirea sufletului nostru. Este mai bine să cugetăm că aceia, ca buni elevi, au terminat mai devreme şcoala vieţii, iar noi, ca elevi mai slabi, am fost lăsaţi să mai învăţăm, până ce vom şti bine lecţia.

(Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 196)