Părintele Serghei Hackel: Cum ar putea preotul să-i ajute nu numai pe cei care vin la el, ci şi pe cei apropiaţi ai săi, care poate nu sunt practicanţi şi care nu sunt pregătiţi pen­tru moarte?

Mitropolitul Antonie: După părerea mea, trebuie să le acordăm maximum de timp de care dispunem. Nu e bine să venim cu un aer „profesional”, să spunem un cuvânt, după care să ne retragem. Trebuie să rămânem cu ei şi să le dăm pur şi simplu ocazia de a vorbi despre viaţă (deseori, atunci când omul e împovărat de un sentiment de nelinişte, simte nevoia să vorbească despre lucruri neînsemnate). Încetul cu încetul, vom putea să ne apropiem de subiectul principal: această viaţă este trecătoare şi în miezul ei se petrece ceva foarte serios. Acest lucru se poate întâm­pla tot atât de bine în cazul tău sau în viaţa unei persoane iubite şi care se află în pragul morţii... Înainte de toate, tre­buie spus că iubirea nu poate fi biruită de moarte. Fie ca nimeni să nu-şi îngăduie vreodată să spună: „Noi ne-am iubit”, ci mai curând: „Noi ne iubim pentru veşni­cie”! Mi s-a întâmplat de mai multe ori să spun celor prezenţi cu prilejul slujbei de înmormântare: în loc de Te-am iubit, ziceţi Te iubim, pentru că cel adormit intră în veşnicie şi veşnicia este iubire, iar nu altceva. Vă puteţi înrădăcina în aceas­tă veşnicie în aşa fel încât iubirea nu numai că nu moare, ci se adânceşte, devine mai pătrunzătoare, mai luminoasă.

Pentru a putea fi astfel, luaţi amin­te la aceste lucruri: ce vă desparte de această persoană, ce s-a întâmplat între voi, în timpul acestor numeroşi sau puţini ani, de s-a aşezat o umbră peste iubi­rea voastră? Grăbiți-vă să rezolvaţi toate aceste probleme reale: dificultăţi de caracter, nemulţumiri, iritări, agasări, tot ceea ce poate surveni între două persoa­ne în cursul unei vieţi, căci pot exista realmente probleme foarte grave. Reflec­taţi asupra a ceea ce vă apasă conştiinţa – a voastră sau a celuilalt. Ce este între voi care devine transparent ca un ecran şi care îngăduie ca minunea iubirii să treacă de la unul la celălalt? Nu rezolvaţi aceste probleme ca şi cum aţi regla o afacere oarecare; nu veniţi cu vorbe de felul: „Să reflectăm acum la trecutul nostru pentru a face prezentul clar şi luminos”, ci rezol­vaţi puţin câte puţin, una după alta şi pe îndelete fiecare problemă.

Se poate spune: „Regret, îmi pare atât de rău că ţi-am vorbit aşa în aceste ultime zile” sau „Regret nespus toţi aceşti ani când nu ne-am înţeles, regret acel moment care ar fi putut însemna atât de mult pentru apropierea noastră”. Sunt atâtea de spus la acest subiect. Nu dau aici decât câteva exemple foarte sărace. Este astfel posibil să curăţăm puţin câte puţin, atât în noi cât şi în celălalt, zona întunecimilor, a umbrelor, a neîmplinirii în iubire, sau propria angoasă: „Şi dacă iubirea celor apropiaţi nu mă însoţeşte până în ultima clipă, şi va trebui să mor singur, deplin conştient de singu­rătatea mea, căci ei nu vor veni cu mine în veşnicie?” Se pot aborda aceste subi­ecte chiar cu oameni foarte simpli. Poate că în limbaj diferit, dar, în tot cazul, în limbajul lor, pentru că limbajul dragostei, al afecţiunii, al luminii sau al întunericului, poate fi înţeles de orice fiinţă umană.

Îi putem pregăti astfel, treptat, pe toţi cei din jur în ideea că moartea nu are ultimul cuvânt: dacă ştiţi iubi până la ca­păt, iubirea voastră nu va muri. Se poate totodată discuta despre ceea ce se va pe­trece mai târziu. Este un anumit lucru de care mă minunez întotdeauna – îl pome­nesc cu ocazia slujbelor de înmormântare sau de rugăciune pentru cei adormiţi, iată că Lazăr, acest tânăr luminos, trebuie să moară pentru că odinioară pă­catul şi-a făcut intrarea în lume. Iată de ce oamenii au dreptul să plângă pentru o fiinţă iubită, secerată de moarte, au drep­tul să plângă pentru starea lor de orfani! Nimeni n-ar trebui să-i împiedice să plângă, e dreptul lor. Dar între lacrimi şi o criză de isterie sau de plânsete fără cre­dinţă este o mare diferenţă.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina - Nera, 2010, pp. 61-64)