Noi suntem când în Rai, când în Iad
Iar aici, pe pământ, putem gusta şi viaţa din Rai, şi viaţa din iad. Ar trebui să alegem ceea ce ne aduce pace, să alegem împărăţia Cerurilor. Toți doresc aceasta - fiecare dintre noi, fără deosebire.
Vedeţi cât de înfricoşat lucru este să trăieşti în iad! Iar aici, pe pământ, putem gusta şi viaţa din Rai, şi viaţa din iad. Ar trebui să alegem ceea ce ne aduce pace, să alegem împărăţia Cerurilor. Toți doresc aceasta - fiecare dintre noi, fără deosebire, fie că avem o viaţă bună, fie rea. Toţi năzuim spre bine şi pace, spre dragostea negrăită ce nu se schimbă, iar acestea toate sunt numai de la Dumnezeu. El este singurul care nu se schimbă. El este neschimbat în veac şi este limanul întregii făpturi, şi veşnic ne aşteaptă pe noi, copiii Săi, să ne întoarcem în sânul lui - însă noi fugim necontenit de Dânsul. El vrea să ne dea pace, şi bucurie, şi mângâiere, să simţim bucuria vieţii, iar noi ne încărcăm mereu cu grijile lumii acesteia.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 136-137)
Cum îi îmblânzește Dumnezeu pe oameni și-i îndreaptă spre bine?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro