Text și context

Densa serie de minuni și tămăduiri săvârșite de către Mântuitorul în Capernaum e frumos ilustrată în cadrul celui de-al nouălea capitol al relatării mateene. După ce vindecă un slăbănog, pe femeia cu scurgerea de sânge și învie pe fiica lui Iair, spre uimirea beneficiarilor și a celor care asistă la cele săvârșite, Învățătorul reușește să aline și suferința a doi orbi și unui mut. Despre ei se vorbește în paginile Evangheliei citite astăzi. 

„Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!”

Actele taumaturgice se petrec în două reprize. Cei dintâi tămăduiți sunt orbii. Naratorul arată că se țineau după El și strigau cuvinte cu tâlc: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!”. A spune acest lucru înseamnă a mărturisi, fără ocolișuri, divinitatea Sa. De unde or fi aflat ei despre acest aspect, e greu de zis. Cert e că își vor dubla spusele de o altă afirmație, consonantă cu cea dintâi. Întrebați de Dânsul dacă cred că poate să îi tămăduiască, vor răspunde, clar și răspicat, fără vreo ezitare: „Da, Doamne!”.

De sinceritatea celor pe care le spun ei vin să ne convingă cele ce se vor petrece ulterior. Iisus le urează să se împlinească cele conforme credinței ei, iar ei se vindecă. Desigur, le poruncește să nu spună nimănui nimic, lucru de care nu vor mai reuși, însă, să țină cont. În entuziasmul și bucuria lor, vor ieși să vestească în tot ținutul cele făcute lor de către Domnul. 

Vindecarea celui mut

Întrucât, în Capernaum, minunile se țin lanț, tămăduirea e urmată de o alta. De această dată, în fața Lui e adus un om mut, a cărui suferință era pricinuită de faptul de a fi fost demonizat. Exorcizarea va urma ca un dat firesc. Va fi acompaniată de faptul că omul va vorbi. Mulțimile vor fi puternic marcate de cele ce vor vedea. Vor ține să aducă în discuție de câte or vor avea ocazia nemaiântâlnitul din lucrarea Sa. În același timp, fariseii vor dori și ei să-și dea cu părerea. Nu pentru a se minuna. Căci, atunci când inima ta e opacă din pricina răutății și a păcatului, nici măcar pe Dumnezeu nu mai ești capabil a-L recunoaște. Nu se mai reflectă chipul Lui din tine. Nici în celălalt, nici în relația ta cu creația. Din pricina răutății care-ți așterne o pâclă densă peste suflet. Așa se întâmplă și în cazul lor. Ca atare, în loc să constate minunea și să se bucure, vor afirma sec: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”.

Cuvintele lor, însă, nu vor avea niciun răsunet în inima Tămăduitorului. Nu se va sinchisi nici măcar a le oferi o replică pe măsură, așa cum făcuse cu alte ocazii. Își va continua periplul, săvârșind lucrurile care contează cu adevărat: minunile și tămăduirile. Evanghelistul va conchide astfel relatarea: „Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”.

În loc de concluzii

Pericopa de astăzi ni-L prezintă din nou pe Mântuitorul în ipostaza Tămăduitorului. În același timp, ne învață multe lucruri cu privire la credința sinceră și calitatea ei de a vindeca. Și ne arată, înspre final, că nu trebuie să risipim timp și energie spre a intra în polemici, ori a răspunde răului cu aceeași monedă. Cu atât mai mult atunci când, există lucruri mult mai importante de făcut. Îndrăzniți!