Conștiința, gândul lui Dumnezeu din om

În conştiinţă, omenescul se întâlnește cu dumnezeiescul. Ea e şi a lui Dumnezeu şi a omului. Prin ea, omul se află în legătură ontologic-dialogică cu Dumnezeu. Ea e faţa omului întoarsă spre Soarele existenţei.

Conştiinţa e gândul sădit de Dumnezeu în om, ca o scânteie fierbinte şi luminoasă. Conştiinţa luminează deplin mintea şi o obligă să facă deosebirea între bine şi rău.

În conştiinţă, omenescul se întâlnește cu dumnezeiescul. Ea e şi a lui Dumnezeu şi a omului. Prin ea, omul se află în legătură ontologic-dialogică cu Dumnezeu. Ea e faţa omului întoarsă spre Soarele existenţei. Ea e gândul lui Dumnezeu, dar «semănat» în om şi prin aceasta ţine de om. Prin ea, omul vorbeşte cu sine, dar prin sine vede pe Dumnezeu şi răspunde lui Dumnezeu.

Prin poruncile şi mustrările de caracter absolut ale conştiinţei grăiesc poruncile şi mustrările lui Dumnezeu. Omul e un pol al lui Dumnezeu.

O conştiinţă fără minte sau raţiune nu poate lucra. Dar nici acestea, fără conştiinţă. De aceea mintea  sau raţiunea omului e şi ea luminoasă, dar şi fierbinte, căci are în ea dorinţa fierbinte nu numai de a cunoaşte un adevăr indiferent, ci adevărul ca bine, ca cel ce-l poate ferici, face bun.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1053 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p.507)

De la același autor

Ultimele din categorie