Cum împrospătează pocăința memoria

Pocăința este o luptă prin care surprindem cele mai mici amănunte impure din noi.

În starea de pocăință prelungită a sufletului se ivește în minte amintirea celor mai subțiri păcate și a gândurilor de păcate, la care altădată nu ne-am gândit. Pânza ce se așează peste conștiința noastră sumară de fiecare zi și peste trecutul nostru adunat în noi și ținut într-o stare de inconștiență, devine tot mai transparentă și vedem tot mai clar în această cămară firele de murdărie ce s-au adunat. Pe lângă aceasta, chiar în vremea pocăinței pot apărea în noi gânduri subțiri de păcat: de mândrie, de mulțumire că ne pocăim, de ținere la ceva din lume, de slăbire a gândului la Dumnezeu. Pocăința este astfel o luptă prin care surprindem cele mai mici amănunte impure din noi, puterea cea mai mare de introspecțiune, pentru că e susținută de emoția fricii de judecata lui Dumnezeu și a iubirii lui Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 338 la Calist și Ignatie XanthopolCele 100 de capete, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 170)

De la același autor

Ultimele din categorie