Sufletul frământat de gânduri este ca un ocean învolburat

Sufletul care se linişteşte de conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, în care toate se luminează, e deschis mângâierii şi asigurării bunătăţilor infinite ale lui Dumnezeu.

„Sufletul frământat de tot felul de gânduri, de necazuri, de îndoieli, e ca un ocean din al cărui vifor nu se vede o ieşire. E un infinit finit în monotonia aceloraşi valuri, mereu variate în marginile acestei monotonii. Străfundul lui închis în el însuşi e una cu moartea, care în viaţa viitoare va fi şi mai mult un tumult fără sfârșit şi totuşi monoton.

Dar sufletul care se linişteşte de conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, în care toate se luminează, e deschis mângâierii şi asigurării bunătăţilor infinite ale lui Dumnezeu. Lumina aceasta îi este o adevărată sărbătoare. Ea e singura cale pe care se poate înainta mereu în mod real”.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 695 la Varsanufie şi IoanScrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 579)

Ultimele din categorie