Hristos Care a fost întru toate asemenea nouă (Evr 2, 17), a subliniat El Însuşi cu insistenţă umanitatea Sa şi Îi plăcea să se numească Fiul Omului. Din contextul Evangheliei reiese limpede faptul că Hristos nu folosea acest nume ca Numele Său propriu, ci ca un nume comun tuturor oamenilor. Dacă lucrurile n-ar sta astfel, fiecare ar putea spune la Judecata de Apoi: „Cum mă poţi judeca, cum poate fi oare echitabilă o judecată dacă condiţiile de existenţă ale judecătorului şi ale celui judecat nu sunt asemănătoare? Eu sunt slab prin fire şi mic; în fiecare clipă ameninţarea morţii apasă peste mine, în vreme ce puterea Ta este infinită şi Tu eşti nemăsurat de mare. Aşa că judecata Ta este o judecată nedreaptă.” Dar nimeni nu va putea spune aşa ceva, pentru că nu Dumnezeu ne va judeca, ci un om. Dumnezeu „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului… şi putere I-a dat să facă judecată, pentru că El este Fiul omului” (Ioan 5, 22).

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, p. 220)