Să iertăm, pentru că nu este cu nepu­tinţă. Nu este cu neputinţă să iertăm pe acest om păcătos din faţa noastră. Pen­tru că însuşi Dumnezeu l-a iertat. Aceas­ta este cugetarea cea mai de folos. Aceas­ta este raportarea pe care trebuie să o avem faţă de aproapele. Înainte de a-l judeca eu trebuie să mă întreb cum îl judecă Dumnezeu pe el? Şi cum îl judecă? A murit pentru el! Dumnezeu l-a iertat. Vin oameni cu întrebări de genul: „Oare cre­deţi că pe verişorul meu, care a făcut aşa şi aşa, poate Dumnezeu să-l ierte?" Când a murit pe cruce, a arătat că l-a iertat. Problema lui este: ce va face el mai de­parte, va primi această iertare? Va răspunde acestei iertări?

Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pen­tru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 69-70)