Mai sunt, într-adevăr, oameni neștiuți de nimeni, tainici, necunoscuți, oameni de rugăciune ai neamului nostru și poate mai mare este forța lor, a acestor sihaștri, ascunși prin crăpăturile pământului, rugători către Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât șapte guverne, numai să se roage.

Noi, dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete așa de rugători și asceți, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile cerești, ar face mai mult decât orice conferință în parlament. Pentru că destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta”. Totuși, la vreme de restriște pentru Biserică, cei mai mari din sfinții pustiei au ieșit să mărturisească. Nu este cu putință să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste și dăruire.

(Ne vorbește Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 162-163)