Conlucrarea omului este de cea mai mare necesitate pentru desăvârşirea lui. Mântuitorul ne-a descoperit nouă că în casa Tatălui Lui sunt multe locuri şi în acestea vor şedea cei care au trăit pe pământ o viaţă corespunzătoare poruncilor Lui. Astfel încât viaţa noastră pe pământ hotărăşte şi locul nostru în Rai. Pentru aceasta zice şi Sfântul Grigorie din Nazianz: „După cum sunt felurite alegeri ale felurilor de viaţă, la fel sunt şi multe locuri la Dumnezeu, împărţite fiecăruia după vrednicie: unul să se îndrepteze într-o singură virtute, altul în toate, ca unul care călătoreşte şi tinde numai înainte şi urmează paşilor celui ce bine călăuzeşte şi îndreaptă paşii pe calea cea strâmtă care duce la locul cel foarte larg al fericirii de acolo”. De aceea omul este dator să se îngrijească şi să lucreze pentru mântuirea lui, fiindcă altfel riscă pericolul cel mai de pe urmă, al nimicirii lui, fiindcă nu este nimic comun între lumină şi întuneric, între bine şi rău. Păcatul, care l-a omorât pe om, este întuneric şi cel mai mare rău, ca unul ce luptă împotriva voinţei lui Dumnezeu. Libertatea morală recunoaşte orice abatere ca păcat, iar păcatul îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Libertatea morală, pe cât este un mare bine, pe atât impune mari nevoinţe.

(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, pp. 21-22)