Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decât facerea de bine, chiar dacă Dumnezeu o dăruiește mai bogată, iar omul mai săracă, fiecare, cred eu, după puterea lui. El a făcut pe om și după ce l-a risipit îl adună iarăși; tu însă nu trece cu vederea pe cel căzut. El s-a milostivit de om în cele mai mari lucruri, dând, peste toate, lege, profeți, și, mai înainte de acestea, dând legea naturală nescrisă, judecătoare a celor făptuite, mustrătoare, sfătuitoare, conducătoare; mai pe urmă dându-se pe Sine răscumpărare pentru viața lumii; dând apostoli, evangheliști, învățători, păstori, tămăduitori, semne minunate, reîntoarcere la viață, dărâmare a morții, biruință asupra celui care ne învinsese, Testamentul cel în umbră, Testamentul cel în adevăr, împărțiri de Duh Sfânt, taina mântuirii celei noi.

Iar tu, de ești în stare să faci lucruri mai mari și prin care se face bine sufletului (căci, de vei voi, și cu acestea te-a îmbogățit Dumnezeu), nu te da înlături de la facerea de bine celui lipsit nici prin aceste lucruri, ba chiar mai întâi și îndeosebi dă din acestea celui care cere dela tine și dă chiar mai înainte de a fi cerut el de la tine, dând toată ziua de pomană și împrumutând cuvântul învățăturii și cerând înapoi sârguitor împrumutul cu dobânda lui, cu sporirea de învățătură adică a celui care a avut folos de la tine...

Să biruie milostivirea frica, și teama de Dumnezeu moliciunea; să stea înaintea socotințelor iubitoare de carne, evlavia; să nu disprețuiești pe fratele tău; să nu treci cu grabă pe lângă el; să nu te întorci de către el ca de către ceva spurcat (…).

(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2006, p. 43)