Nu-i putem feri pe copii de căderi, dar îi putem învăța să se ridice și să meargă mai departe (I)

Copiii au nevoie de noi să le fim aproape când poartă lupte, iar nu să-i sustragem luptei. Dacă ne iubim copiii, atunci vrem să îi pregătim să izbândească în viaţă, ceea ce înseamnă şi să-i ajutăm să dezvolte capacitatea de a se repune pe picioare când cad, să-şi scuture praful de pe haine şi să ceară ajutor, la nevoie. Fetița mea nu mă va avea prin preajmă de fiecare dată când cade, nici cât e copil, nici mai departe în viaţă. Îmi este imposibil să o apăr de fiecare „cădere” din viaţa ei. Însă pot să o ajut să înveţe cum să se ridice singură. 

Toţi ştim ce înseamnă genunchii juliţi. Când Alexandra avea cinci ani, fugea cât putea ea de tare ca să o ajungă din urmă pe sora ei mai mare. Noi o urmăream cum partea superioară a corpului prinde mai mare viteză decât picioruşele şi a căzut. Nu şi-a julit doar genunchii, ci a căzut pe faţă, julindu-se de la bărbie până la frunte. A început să ţipe.

Primul nostru instinct ca părinţi a fost să dăm fuga să o ridicăm. Avem tendinţa să credem că reacţia cuiva care iubeşte copiii este să îi ridice de jos când cad. Copilul nostru suferă şi are nevoie de ajutor, nu? Dar oare le este de folos această reacţie?

Când copiii cad, ei simt o durere ascuţită timp de aproximativ 30 de secunde. Dar după ce durerea scade şi ei îşi revin, sunt perfect capabili să se ridice de jos sau să ceară ajutor, chiar dacă simt o anumită durere la genunchi (sau la rănile de pe faţă). Ridicându-i de jos când cad, îi învăţăm pe copii că au nevoie de ajutorul nostru când trebuie să se ridice. Ei învaţă să aştepte ca noi să-i ridicăm şi nu învaţă niciodată să se ridice singuri. Am văzut toţi şi copii care au fost învăţaţi aşa. Când cad, se uită în jur după părinţi şi, când îi văd, încep să plângă până vin părinţii şi îi ridică de jos. Dacă nu se vede pe nicăieri mama sau tata, se ridică singuri şi gata.

A doua reacţie frecventă a părinţilor este de a-i spune copilului: „N-ai păţit nimic. E doar o julitură.” Deşi acest lucru este adevărat, reacţia minimalizează durerea copilului. Pentru moment, copilul nu simte că n-a păţit nimic, ci este pe jos, dezorientat, şi încă simte o durere, gândindu-se: „Ba am păţit ceva. Nu mă înţelegi şi nu îţi pasă.” Acest răspuns le minimalizeză suferinţa şi transmite lipsă de empatie şi de înţelegere.

Vreau ca Alexandra să ştie că îi înţeleg durerea şi să știe că îmi pasă ce simte când cade. Mai vreau şi ca ea să înveţe să se ridice singură. Îi va fi util toată viaţa. Singurul mod de a face acest lucru este să îi fiu în preajmă şi să o las să se ridice singură.

Am fugit la Alexandra şi m-am aplecat spre ea în timp ce ţipa. Nu puteam să vorbesc, fiindcă ea ţipa. Odată ce s-a calmat, i-am spus: „Of, se pare că te-a durut!”

Am rămas alături de ea, dar nu am ridicat-o. Am rămas aproape până când s-a oprit din plâns şi s-a ridicat singură. A învăţat de la alte căzături că se poate ridica singură. După aceea am întrebat-o: „Vrei să te strâng în braţe?” A venit la mine.

Dacă vrem să înveţe copiii noştri, trebuie să le oferim şansa de a răzbate prin greutăţile lor şi de a se ridica singuri. Dacă îi iubim, vom veni aproape de ei, fără a-i scuti de suferinţă pe măsură ce ei învaţă.

Copiii au nevoie de noi să le fim aproape când poartă lupte, iar nu să-i sustragem luptei. Dacă ne iubim copiii, atunci vrem să îi pregătim să izbândească în viaţă, ceea ce înseamnă şi să-i ajutăm să dezvolte capacitatea de a se repune pe picioare când cad, să-şi scuture praful de pe haine şi să ceară ajutor, la nevoie. Alexandra nu mă va avea prin preajmă de fiecare dată când cade, nici cât e copil, nici mai departe în viaţă. Îmi este imposibil să o apăr de fiecare „cădere” din viaţa ei. Însă pot să o ajut să înveţe cum să se ridice singură. Este un dar extraordinar pe care i-l putem face unui copil.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 130-132)

Vezi și partea a-II-a: Nu-i putem feri pe copii de căderi, dar îi putem învăța să se ridice și să meargă mai departe (II)

De la același autor

Ultimele din categorie