Ramura roditoare se pleacă spre pământ, apăsată de mulţimea şi greutatea roadelor sale. Ramura stearpă creşte în sus, înmulţindu-şi mlădiţele sale neroditoare.

Sufletul bogat în virtuţile evanghelice se cufundă în smerenie din ce în ce mai adânc, şi în adâncurile acestei mări află mărgăritarele cele de mult preţ: darurile Duhului.

Trufia este semnul neîndoielnic al omului deşert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învăţătura lui Hristos.

Nu judeca pe om după cele din afară ale sale, nu-ţi da cu părerea despre el că este trufaş, ori că este smerit. „Nu judecaţi după înfăţişare”, ci „după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit să-i cunoaştem pe oameni după faptele lor, după purtarea lor, după urmările faptelor lor. „Ştiu eu trufia ta şi răutatea inimii tale” (1 Regi 17, 28), i-a zis lui David aproapele său, dar Dumnezeu a dat mărturie pentru David: „Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el” (Psalmul 88, 21). „Nu cum va căuta omul va vedea Domnul: căci omul va căuta la faţă, iar Dumnezeu va căuta la inimă” (1 Regi 16, 7).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, Editura Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 1999, pp. 106-107)