„N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” Ce mângâiere pentru păcătoși! Însă ei trebuie să se lase de păcate și să lucreze numai binele; ba și făcând binele, să se socoată pe sine drept păcătoși și nu numai cu limba, ci și cu inima. Nu păcătui, dar pocăiește-te ca un adevărat păcătos și strigă către Domnul ca să te miluiască.

De vei avea această stare sufletească, înseamnă că stai întru adevăr; îndată ce ți se va sui la cap dreptatea și vei începe să te socoți fără de păcat, să știi că te abați de la calea dreaptă și te duci la cei cărora nu este mântuire. Cum poate fi împăcată viața dreaptă cu simțământul păcătoșeniei? Asta întreabă numai cărturarii, care scriu, însă nu făptuiesc; pentru cel ce merge pe calea făptuitoare, lucrurile sunt atât de limpezi, că nici nu e în stare să priceapă cum ar putea să fie altfel.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 187-188)