Mergând prin livadă, ajungi să înţelegi că nu poţi cunoaşte pomii altfel decât gustând din rodul lor. Asemenea să cugeţi şi despre oameni. Mulţi se numesc pe sine creştini. Însă creştinul adevărat nu se vădeşte altfel decât prin credinţa cea dreaptă şi prin dragoste. Semnele ce mărturisesc despre un creştin adevărat acestea sunt: el este plin de dragoste, smerit, răbdător, milostiv şi binevoitor.

Şi precum mulţi dintre pomii unei livezi aduc roade plăcute la înfăţişare, însă atunci când le guşti pricepi îndată că nu sunt bune de nimic, asemenea şi mulţi dintre oameni sunt buni numai părelnic: vorbesc domol, blând şi liniştit, postesc şi se roagă mult, însă îndată ce te atingi de ei, se dovedesc a fi amari prin roadele lor, căci sunt plini de ură, pizmă, răutate şi neîndurare şi de aceea prin firea lor ei se aseamănă cu pomii cei răi care dau roade rele.

Tocmai despre acestea grăieşte Domnul: „Nu este pom bun care să facă roadă rea şi nici, dimpotrivă, pom rău care să facă roadă bună. Că fiece pom după roada lui se cunoaşte” (Luca 6, 43-44). Nu e defăimat aici postul sau rugăciunea, însă acestea nimic nu sunt fără dragostea creştină; nu este defăimată în sine nici vorba lină, blândă şi liniştită, însă fără roada dragostei ea nu este decât viclenie şi făţărnicie. Nu doar cuvintele, ci faptele împreunate cu vorbe line, blânde şi tihnite îl vădesc pe creştinul cel bun.

De aceea, trebuie să purtăm înlăuntrul nostru adevăratul duh creştin şi să ne străduim neîncetat să-l dobândim. Şi în chipul acesta, dacă binele va fi întru noi, el va răzbate şi în afara noastră. Astfel, după cuvântul lui Hristos, „omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune” (Luca 6, 45).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 101)