Preacuviosul Casian Romanul povesteşte despre un monah oarecare, de loc din Mesopotamia, cum că ducea o viaţă cât se poate de anahoretică şi pustnicească, dar a pierit, amăgit fiind de demoni prin vise. Demonii, văzând că monahul nu prea lua seama la creşterea lui duhovnicească, ci îşi îndrepta toată luarea-aminte spre nevoinţa trupească, au început să-i înfăţişeze vise care, prin reaua viclenie a dracilor, se împlineau în faptă. Atunci când monahul s-a întărit în încrederea în visele sale şi în sine, diavolul i-a înfăţişat într-un vis măreţ pe iudei desfătându-se de bunătăţile cele cereşti, iar pe creştini chinuindu-se în muncile iadului.

Făcând aceasta, demonul - bineînţeles, în chip de lumină sau de oarecare drept al Vechiului Testament - l-a sfătuit pe monah să primească iudaismul spre a avea putinţa de a se împărtăşi de fericirea iudeilor, ceea ce monahul a şi făcut fără să mai întârzie câtuşi de puţin. (Cuvânt despre dreapta socotinţă, Filoc. slav. V, VI). Cele spuse sunt de ajuns pentru a lămuri iubiţilor noştri fraţi, monahilor din vremea de astăzi, cât de nesocotit lucru este a lua aminte şi, cu atât mai mult, a te încrede în vise, precum şi cumplita vătămare care poate să se nască dintr-o asemenea încredere.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 31)