Soră întru Domnul, preaevlavioasă E.! În gramada de scrisori, după o absenţă de două luni, de la Optina, am primit-o şi pe a ta. M-am tot grăbit cu răspunsul, dar abia acum reuşesc să scriu. Spui că ai un caracter nesuferit, dar al meu este şi mai rău. Însă eu nu deznădăjduiesc, amin­tindu-mi că am venit la mănăstire să învăţ şi să mă educ. Ce poate fi atât de uimitor, dacă ne mai strâmbăm uneori. Ne vom sili după putere. Cred că Dumnezeu ne va ajuta. Ţi se pare, uneori, că eşti de prisos, cu toate că nimeni nu ţi­-a spus acest lucru.

Şi întrebi, oare de ce? Această problemă ar putea sa ţi-­o dezlege orice ascultător al "nostru": "De aceea că tu nu eşti prima". Dacă ai avea simţământul smereniei creştine, nici-când nu te-ai fi gândit că alţii sunt obligaţi să-şi amin­tească de tine; că tu stai ca să fii în rând, într-un cuvânt, tu  nu eşti de prisos. În acelaşi timp, ceri un sfat, cum să te izbăveşti din această stare, şi eşti nerăbdătoare şi nervoasă. De multă vreme a spus Hristos cum să ne izbavim: "Învăţati de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima şi vă voi odihni pe voi"·

Este cunoscut cum se porneşte mânia. Câinele, când nu i se dă sau i se ia o bucată de carne, se smunceşte şi latră. Aşadar, şi nouă ne place libertatea noastră. Dacă ne împiedică cineva să o dobândim sau nu ne lasă în pace, noi, mai ales eu, lătrăm şi poate muşcăm pe fratele (sau pe soră).

Să cercetăm cauza adevarată a răului şi vom afla esenţialul.  Şi ne vom grăbi vindecarea. Sau cel puţin ne mustrăm pe noi, ne grăbim la un înţelept nelegiuit - la vameş  (pe acesta l-a bătut Domnul).

Tu, maică, îmi ceri să te învăţ răbdarea. Ce stranie eşti! Te va învăţa Dumnezeu. Te vor învăţa oamenii, surorile! Toate acestea te vor învăţa să rabzi, te vor învăţa cu fapta, cu lucrul, cu însăşi capacitatea firii de a răbda, iar tu îmi ceri lecţii de răbdare teoretică. Rabdă tot ce vei întâlni în cale şi te vei mântui!

(Stareţul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, p. 339-340)