Nu știi că cei care trăiesc în necredință și în păcate sunt morți și mai înainte de moarte, iar cei ce trăiesc cu credință și în evlavie și virtute, chiar dacă mor, sunt vii? Și nu este al meu cuvântul acesta, ci al lui Hristos care zice către Maria: „Oricine crede în Mine, chiar de va muri, va trăi”[1]. Căci de când Hristos a fost socotit între cei morți, somn s-a făcut moartea pentru cei credincioși, trimițându-i la viața cea de dincolo. Căci nu sunt basme cele ale noastre. Dacă ești creștin, dacă și crezi în Hristos, arată-mi credința ta din fapte. Dar cum mi-o vei arăta? Dacă disprețuiești moartea. Iar dacă te temi de moarte, nu te deosebești cu nimic de necredincioși. Căci numai aceștia tremură înaintea ei și se tem, ca unii care urmează să fie trimiși prin ea în osândă, așa cum ei nu știu. Dar tu, cel ce umbli pe cale spre mai bine și care ai nădejdea învierii, și a Împărăției cerurilor și a vieții veșnice, ce iertare vei avea, îndrăzneală având la Înviere, dar temându-te de moarte precum necredincioșii?

Vreți să vă spun pentru dragostea voastră, de unde ne temem de moarte? Nu trăim cu acribie așa cum se cuvine creștinilor, nici nu dorim Împărăția cerurilor și ne temem de gheena și de moartea însăși, fiindcă îi disprețuim cu ușurință pe toți și pe toate. Dar acum, ne temem de moarte cu o teamă copilărească, în loc să ne temem de păcatul care ne roade conștiința. Aceasta ni se întâmplă nouă nu de la firea lucrului, ci din prostie. Fiindcă dacă am sta și ne-am gândi ce este moartea, niciodată nu ne-am mai teme de ea.

Așadar, ce este moartea? Este ca o haină pe care o dezbraci. Căci trupul înfășoară sufletul ca o haină. Și pe acesta lăsându-l pentru puțină vreme, la sfârșit iarăși îl vom primi, mai strălucitor, la Învierea de obște a morților. Ce este moartea? O plecare vremelnică, un somn mai lung decât cel obișnuit. Astfel încât dacă te temi de moarte, teme-te și de somn, și dacă te îndurerezi pentru cei ce mor, îndurerează-te și pentru cei ce se nasc. Căci așa cum nașterea urmează firii la fel și moartea urmează firii. Căci stricăcios ești, și stricăcios te-ai născut. Ce este deci de mirare că a murit cel stricăcios și a fost băut paharul de obște. Așadar, să nu te întristeze pe tine cele ale firii, ci cele ale relei alegeri, nici nu îl vei plânge pe cel  ce moare, ci pe cel ce trăiește în păcate. „Aceasta este, zice, ceea ce mai ales și noi plângem, și de aceea ne-am temut de moarte ca nu cumva după acestea, împiedicați de mulțimea păcatelor, să nu dobândim Împărăția de acolo, ci să fim predați osândei veșnice”

(Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)

[1]In. 11, 25.