Nu vă îndoiţi niciodată, oameni, de nădejdea mântuirii, căci Cel Care a pătimit pentru noi Se îngrijeşte de mântuirea noastră. Îndurarea Lui e mai îmbelşugată decât putem pricepe, iar harul Său e mai mare decât tot ce am putea cere. Dreapta Lui e întinsă ziua şi noaptea, gata să sprijine, să mângâie şi să încurajeze pe fiecare. El se uită să vadă mai cu seamă dacă sunt gata să îndure chiar şi numai puţină suferinţă şi întristare pentru păcatele lor şi dacă se întristează pentru părticica de dreptate smulsă de la ei din când în când de lupta cu patimile şi păcatul. Şi aşa, plecând de la aceste neînsemnate începuturi, vrea să-i facă moştenitori ai Împărăţiei cerurilor şi să-i ducă neîmpiedicat spre bucuria ei.

(Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Editura Deisis, 2007, pp. 382)