Ca Nume propriu al Său, Numele Iisus e ontologic legat de El. Pentru noi, el este puntea dintre noi înșine și El. E canalul prin care puterea dumnezeiască vine la noi. Purcezând de la Cel Preasfânt, este sfânt și suntem sfințiți prin invocarea lui. Cu acest nume și prin acest Nume, rugăciunea noastră dobândește o anume formă sau semnificație obiectivă: ne unește cu Dumnezeu. În el, în acest Nume, Dumnezeu e prezent ca într-un vas plin de mireasmă. Prin el Dumnezeu devine imanent în chip perceptibil în lume. Ca entitate spirituală, el purcede din Ființa Dumnezeirii și e dumnezeiesc prin el însuși. Ca lucrare a lui Dumnezeu, Numele transcende energiile cosmice. Emanând din sfera divină veșnică, el nu e o născocire a minții omenești, deși omul a născocit un cuvânt pentru el. E un dar prea scump făcut nouă de Sus, mai presus de lume în slava sa mai presus de fire.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, p. 128)