O altă armă necesară în războiul cu patimile este isihia sau liniştea minţii. (...) Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că „nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii” (II Timotei 2,4). Iată explicaţia acestei învăţături a Apostolului, oferită de Sfântul Marcu Ascetul: „Căci cel ce vrea să biruiască patimile, încurcându-se în acele treburi, e asemenea celui ce vrea să stingă focul cu paie”.

„Limanul isihiei”, cum îl numeşte Sfântul Ioan Scărarul, este un subiect complex şi deosebit de delicat. Isihia nu se potriveşte oricui; spre pildă, cel ce ascunde în inima sa o patimă oarecare, nu se va putea vindeca de ea prin retragerea în pustie, unde, neexistând nici o circumstanţă exterioară care să-i amintească de ea, aceasta va rămâne adânc încuibată înlăuntrul său: „Cel care este bolnav de o patimă sufletească şi încearcă să ducă o viaţă liniştită (isihastă, singuratică) este asemenea celui ce sare din corabie în mare şi-şi închipuie să poată să ajungă fără de pericol la liman plutind pe o simplă scândură”.

Îndrumările Sfinţilor Părinţi în acest subiect se îngemănează armonic. Isihia înseamnă sălăşluire în Dumnezeu şi curăţie a minţii; aceasta se numeşte „isihie noetică”. Străduindu-ne să reducem la minimum împrăştierile simţurilor şi să ne dăruim rugăciunii, ne vom vindeca de patimi. Atenţie, însă! Cel ce fuge de oameni şi se retrage în pustie, fără o pregătire temeinică sau fără binecuvântarea unui părinte duhovnic cu experienţă, nu se va tămădui defel. Unul ca acesta nu-şi va da seama „că nu din afară vine boala, ci ea mocneşte înăuntru, făcându-se arătată când vine vreo ispită care o dă la iveală. De aceea, tot războiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru” (Sfântul Casian Romanul).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 333-334)