O posibilă actualizare a pildei iconomului nedrept

Reflecții

O posibilă actualizare a pildei iconomului nedrept

Stăpânul averilor din pildă e Dumnezeu, iar iconomul sau administratorul e fiecare dintre noi, care suntem chemați să administrăm averea cerească, adică harul dumnezeiesc în viața noastră proprie. Dar noi cheltuim timpul pe orice altceva și nu ca să înmulțim darul ceresc din noi. 

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice. (Luca 16, 1-9) (Joi în săptămâna a 26-a după Rusalii)

Pilda iconomului nedrept, dar în același timp înțelept, constituie unul dintre pasajele cele mai dificil de înțeles din întreaga Evanghelie. Mântuitorul Hristos ne prezintă un caz pe care îl putem numi pe de-a dreptul imoral. Un iconom, adică administratorul averii unui om bogat, făcuse multe delapidări de fonduri și risipise averea stăpânului. În cele din urmă a fost pârât la stăpân, iar acesta nu l-a demis pe loc, ci i-a cerut să vină cu registrele și să-i explice situația. Până să vină cu darea de seamă, se pare că iconomul a avut ceva vreme la dispoziție. Audiențele la oamenii înstăriți nu se fac imediat. Cum știm, la toate marile companii sau instituții totul se face cu programare, fiindcă sunt multe probleme, nu una singură. Așadar, administratorul din parabolă, șiret și în continuare, a început să cheme pe datornicii cei mai mari ai stăpânului și, luând registrul, le-a micșorat datoriile. A făcut aceasta fiindcă se gândea că, dacă va fi demis pentru hoțiile sale, va trebui să trăiască pe mai departe din ceva. Domnul spune despre acest funcționar că nu știa să lucreze muncile de jos, iar de cerșit îi era rușine. Prin urmare, micșorând datoriile marilor datornici, spera ca să fie primit de aceștia la vreme de restriște. La sfârșit aflăm că până și stăpânului i-a fost cunoscută noua stare a lucrurilor. A aflat ce viclenie nouă a mai făcut administratorul său și, culmea, în loc să îl pedepsească chiar mai tare, l-a lăudat că „a lucrat înțelepțește”. 

Exemplul este șocant. Mereu Hristos prezintă pilde din care extragem învățături morale: pocăința fiului risipitor, bunătatea străinului samarinean față de cel bătut pe drum, dreptatea stăpânului față de datornici și așa mai departe. Să ne învețe aici să fim vicleni?

Nicidecum! Este vorba, ca și în multe alte pilde, despre o ingenioasă descriere a Împărăției lui Dumnezeu. Desigur, stăpânul averilor din pildă e Dumnezeu, iar iconomul sau administratorul e fiecare dintre noi, care suntem chemați să administrăm averea cerească, adică harul dumnezeiesc în viața noastră proprie. Dar noi cheltuim timpul pe orice altceva și nu ca să înmulțim darul ceresc din noi. La un moment dat, cineva ne pârăște la Dumnezeu: acestea sunt înseși faptele noastre. Iar Dumnezeu ne cere socoteală, trimițându-ne avertismente, precum necazurile și greutățile de zi cu zi. Acestea ne fac să ne trezim la realitate. O boală cruntă ne zdruncină cel mai tare și ne aduce aminte că vine judecata. Și atunci noi, iconomii care vom fi înțelepți, vom face întocmai ca iconomul din pildă. Adică vom căuta pe cei mai mari datornici către Dumnezeu, pe cei căzuți în patimi adânci, în păcate mari, cei aproape pierduți sau pe cei săraci și lipsiți, care se simt obligați să facă lucruri imorale ca să supraviețuiască. Tuturor acestora le micșorăm datoria pe care o au la Dumnezeu, atunci când îi învățăm de bine sau când luăm asupra noastră din greutățile lor. Ușurându-se datoria lor, aceștia vor da mărturie înaintea lui Dumnezeu atunci când va avea loc judecata noastră. Și chiar dacă vom fi găsiți plini de păcate, e bine de știut că Dumnezeu nu pentru mulțimea păcatelor ne judecă, ci pentru cât de mult bine am făcut în jurul nostru. Așa ne va lăuda Dumnezeu că am lucrat înțelepțește, cheltuind chiar mai mult din harul Lui tocmai pentru cei care sunt fără speranță de îndreptare. Apostolul Iacov scrie în epistola sa că aceluia care aduce la pocăință un păcătos, i se vor ierta la rându-i mulțime de păcate și astfel își va mântui sufletul (Iacov 5, 20).

Din această perspectivă se poate înțelege ultimul îndemn al Domnului din Evanghelia zilei: „Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii”. Noi suntem fiii veacului acestuia, iar fiii luminii sunt mucenicii, pustnicii, toți cei care au dus o viață virtuoasă și au câștigat pe bun merit Împărăția lui Dumnezeu. Dar noi putem fi „mai înțelepți” dacă ne adaptăm veacului în care trăim, provocărilor lui, ispitelor și patimilor lui, care nu existau în vremurile Sfinților Părinți. Noi, care utilizăm în exces toate mijloacele moderne de comunicare, toată tehnologia considerată de unii drept demonică. Dar dacă ne folosim bine de ea, anume ca să câștigăm suflete, avem răsplată pe măsură. Căci Hristos spune: „Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice”. Aceasta se poate traduce prin îndemnul de a nu considera că toate cele văzute azi ca relele societății sunt de lepădat. E de dorit să găsim partea bună din toate și să convertim tot ce se poate converti din rău în bine. Folosindu-ne de tehnologiile actuale, putem chema cu mai multă ușurință oamenii la credință, decât o făceau odinioară Apostolii, umblând din casă în casă. E important să fim prieteni cu bogații, cu cei pe care îi considerăm prea des adversari ai credinței și să le arătăm nu că le suntem împotrivă. „Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii”, spunea odinioară Apostolul Pavel (1 Corinteni 9, 22). Și noi suntem chemați să atragem la roadele credinței și la faptele bune pe toți, dar cu dibăcia iconomului care nu este nedrept, ci mai degrabă înțelept.