Uneori, stareţul Ambrozie, fugind de slava lumească, după exemplul înaintaşului său, stareţul Lev, se comporta ca şi cum ar fi fost scrântit. Dacă îi prezicea cuiva ceva, vorbea pe un ton glumeţ, aşa cum am menţionat mai sus, încât ascultătorii începeau să râdă; dacă vroia să dea ajutorul în boală cuiva, lovea locul bolnav cu mâna sau uneori cu toiagul, şi boala trecea.

De exemplu, a venit la stareţ un călugăr cu o cumplită durere de dinţi. Trecând pe lângă el, stareţul l-a lovit cu toată puterea pumnului peste dinţi şi, vesel, l-a întrebat: „E bine?”. „E bine, batiuşka”, a răspuns călugărul în râsul tuturor – „dar încă mă doare foarte mult”. Însă, când a ieşit de la stareţ, a simţit că durerea a trecut şi nici după aceea nu a mai revenit. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 253)