Să ne luptăm a ne revizui viața și lumea încon­jurătoare. Alergând așa grăbit, omul „câștigă” amețeala slavei deșarte și se alege cu experiențe amare, imposibil de evitat și care îl robesc cu totul celei mai profunde întristări și anxietății.

Povața mea este următoarea: să așteptăm și să îndurăm necazurile fără crâcnire, fără supărare, astfel încât, prin hăți­șul des al întâmplărilor, nu cumva să pierdem veridicitatea chipului uman, care tinde spre de­săvârșire în chip firesc, având, așadar, vocația desăvârșirii! Să fim atenți, nu cumva, în agitația creată, să urâm chipul divin-uman și, astfel, să ne facem viața de neîndurat!

Căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Oamenii se vor mântui prin milostenie, în cel mai larg sens al acestui cuvânt”. Și, în altă parte, continuă această idee: „Urăște păcatul și nu pe păcătos! Cu ajutorul lui Dumnezeu, Care ne întărește gândul și hotărâ­rea, toate cele pe care le socotim cu neputință, se pot realiza!”.

(Monahul Moise Aghioritul, Tristețea anxietății și bucuria nădejdii, Editura Sophia, 2005, p. 52)