Oleacă de meditație! Știți că trăim în lumea lui „oleacă”?

Mulţi dintre bunici au mintea oleacă mai neînţeleaptă, deşi vârsta îi recomandă pentru sfat şi model. Câţi dintre ei nu au îmbătrânit singuri? Înţelepciunea experienţelor vieţii a fost înlocuită de izolare şi tristeţe. Nu mai sunt mulţi dintre ei înţelepţi, fiindcă nu au avut cui spune poveşti la înnoptare, cui explica aşezarea grădinilor şi mersul gospodăriilor, fiindcă s-au sfătuit cu propriile gânduri şi s-au predat înstrăinării tocmai de propria lor viaţă.

De când sunt preot m-am întâlnit frecvent cu „oleacă”. Acest cuvânt maiestuos mi-a provocat de cele mai multe ori indignarea. Credincioşii m-au întâmpinat întotdeauna cu dragoste şi mi-au cerut de cele mai multe ori, ce credeţi!?, oleacă de slujbă. Că era vorba de agheasmă, de pomenirea adormiţilor, de Sfântul Maslu sau chiar de Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşirii, aproape toţi doreau oleacă din ele. M-am frământat şi am încercat întotdeauna să explic, să învăţ sau să corijez această atitudine indiferentă asupra exprimării. Poate vi se pare neimportant, dar cred că moldovenii mei au fost crescuţi şi educaţi de greutăţile vremurilor să primească doar câte oleacă de bucurie. Cât despre războaie, suferinţe sau lipsuri… le-au primit pe toate, de-abia le-au putut duce.

Pentru cineva care s-a îndepărtat de realitatea de la firul ierbii, voit sau inconștient, unii ca aceştia, mai mici ai Domnului, au doar oleacă de credinţă. Şi totuşi, puţinul i-a dus mai departe, peste valurile învolburate ale mării vieţii. Cu simplitate şi onestitate, şi, ca să citez un drag părinte, cu eleganţă şi rafinament, ambele specifice frunţilor plecate în ţărâna din care au scociorât, cu degetele mâinilor crăpate, roadele pământului, din care au împărţit câte oleacă tuturor. Cu aceleaşi mâini cu care au frământat prescurile, au mustuit strugurii pentru vinul cel mai curat pentru slujbă, sau au oblojit rănile celor care au gustat din amărăciunea bolii.

Astăzi sunt bătaia de joc ale semidocţilor de dugheană, născuţi de neputinţa cuprinderii măcar cu inima, dacă nu cu mintea, a deprinderilor duhovniceşti. Mulţi dintre bunici au mintea oleacă mai neînţeleaptă, deşi vârsta îi recomandă pentru sfat şi model. Câţi dintre ei nu au îmbătrânit singuri? Înţelepciunea experienţelor vieţii a fost înlocuită de izolare şi tristeţe. Nu mai sunt mulţi dintre ei înţelepţi, fiindcă nu au avut cui spune poveşti la înnoptare, cui explica aşezarea grădinilor şi mersul gospodăriilor, fiindcă s-au sfătuit cu propriile gânduri şi s-au predat înstrăinării tocmai de propria lor viaţă.

Oleacă a plecat de ceva timp şi la oraş. L-am întâlnit în câteva rânduri, cuminte, aproape familiar. Nici eu nu sunt preotul care să fie cuprins de-a-ntregul de cele ale misiunii divino-umane. Am ajuns şi eu să fiu oleacă de popă. Oleacă respectat, oleacă blamat, câte un pic din fiecare dintre cele pe care le putem trăi.

Acum, sunt la o cumpănă, alături de voi toţi. Suntem toţi aşezaţi la o răspântie de drumuri. Ce vom face, ce vom alege, cum ne vom raporta la noi, după ce va fi trecut totul?

Fără să fi vrut vreodată, am ajuns să facem oleacă de slujbă, deşi eu voiam să fie toată şi pe îndelete oricând. Iar cei care voiau oleacă, nu se mai pot bucura deloc.

E atât de important să facem binele, acolo unde suntem, şi ortodocşi şi eterodocşi, şi religioşi şi atei. Aproape toţi vor lumea de dinainte de pandemie. Eu nu sunt sigur că aş vrea să o reprimim pe aceeaşi. Şi nici nu avem cum. Unii vor ieşi mai buni, alţii înrăiţi. Unii vor învăţa să fie alături de cel de lângă ei, alţii îi vor sfâşia în continuare.

Prin ceea ce facem rostogolim în lume definiţia credinţei, care este, fără fapte, moartă.

Sunt ortodox. Sunt preot ortodox. De aceea, chiar dacă unora nu vă place, trebuie să vă sfătuiesc să rostim împreună, într-o clipă: Doamne, dă-ne numai oleacă de boală! 

De la același autor

Ultimele din categorie