Omul este chip [icoană] al lui Dumnezeu. De aceea, el nu numai că are tendinţa de a-L cunoaşte şi de a-L propovădui [şi lăuda] pe Dumnezeu, ci are sădite în fiinţa sa însuşirile lui Dumnezeu, ca într-o oglindă. Vorbind despre măsura în care aceste însuşiri ale lui Dumnezeu au fost învestite în om, Sf. Grigorie de Nyssa e de părere că singura diferenţă dintre Dumnezeu şi om este aceea că Primul este necreat, pe când al doilea este creat de Primul. „Dumnezeu, spune Sfântul, nu-şi arată bunătatea doar pe jumătate, dăruind omului doar o parte din bunătăţile Sale şi păstrând pentru Sine în chip invidios cealaltă parte, ci îşi arată suprema bunătate tocmai prin aceea că l-a adus pe om din nefiinţă la viaţă şi l-a copleşit cu tot felul de daruri”. Omul este rodul iubirii lui Dumnezeu, de aceea îl şi răsfaţă cu daruri atât de mari. Darul suprem pe care îl primeşte omul este nemurirea şi voia liberă, având „o superioritate vădită prin libertatea sa neîngrădită”. Desăvârşita libertate pe care o primeşte omul este şi poarta [condiţia] pentru orice virtute. 

(Ieromonah Savatie Baştovoi, Omul - chip al lui Dumnezeu şi chip al animalului,  Editura Icos, 1999, p.13)