Ne povestea nouă un oarecare saracin, zicând: „M-am dus singur, în muntele părintelui Antonie, ca să prind vânat. Iar după ce am mers, am văzut pe un călugar șezând și ținând niște cărți și citind.” Deci, am ieșit la dânsul, vrând să încerc să-l ucid. Iar dacă am venit aproape de dânsul el și-a întins mâna sa cea dreaptă spre mine și mi-a zis: Stai! Și am stat două zile și două nopți, neputând să mă duc nicăieri din locul unde eram. Atunci am grăit lui: Jură-te pe tine, pe Dumnezeu pe Care Îl cinstești și mă slobozește. Iar el mi-a zis: Mergi în pace. Și așa am putut să mă duc din locul în care stam”.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 47)