Pe omul care îți cere iertare sinceră când greșește să-l ierți cu bunătate de fiecare dată și să-l iubești și de aproape. Iar pe cel viclean, care îți cere chipurile iertare, ca să-și facă treaba lui și mereu să te încurce în treburile lui, și care vatămă sufletește și pe alți oameni, iartă-l de șaptezeci de ori câte șapte, și în continuare să-l iubești de departe și să te rogi pentru el.

Primește nedreptatea cu bucurie, atunci când nu te vatămă sufletește. Cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi are în viața aceasta, deoarece drepturile celui drept le păzește Hristos pentru viața cea veșnică.

Cu cât se ostenește trupul pentru Hristos, cu atât mai mult se veselește și sufletul alături de El, iar prinosul omului pentru semenii săi aduce mai multă roadă, deoarece este duhovnicesc.

Omul milostiv se pune în locul celui îndurerat, se roagă, mângâie, dar și el este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască, potrivit cu durerea lui. În timp ce omul nemilostiv, care urmărește locul celuilalt, când îl ia în stăpânire, ia în stăpânire și stresul (neliniștea) și trăiește o parte de iad încă din această viață.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Părinți aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 162-163)