Omul smerit vrea să se facă următor Domnului Iisus, Care pentru a noastră mântuire „s-au deșertat pre sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se; și cu înfățișarea aflându-se ca omul, s-au smerit pre sine, ascultător făcându-se până la moarte, iar moarte de Cruce” (Filipeni 2, 7-8).

Omul smerit nu vrea să fie mai presus de Învățătorul său. Așa cum Fiul lui Dumnezeu, la Cina cea de Taină, S-a ridicat, S-a încins cu ștergar, Și-a suflecat mânecile și a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai și cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit.

Căci el își amintește de povața Mântuitorului: „Deci dacă eu, Domnul și Învățătorul, am spălat picioarele voastre, și voi datori sunteți unul altuia a spăla picioarele. Că pildă am dat vouă, ca precum eu am făcut vouă, și voi să faceți.” (Ioan 13, 14-15)

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 197)