Starețul învață în cuvinte simple și, înainte de toate, prin chipul său plin de bucurie și har, prin pacea sa lăuntrică și a gândurilor: „Nu trebuie să spunem nimic, nici să vorbim, dar simțim că ne este foarte plăcut în prezența unei ființe înțelegătoare, care este smerită, blândă, plină de dragoste și bunătate. Nu e nevoie să fie rostit niciun cuvânt, dar neîncetat radiază ceva, ca și cum am fi înghețat și am ajuns într-un loc plăcut și cald, într-un loc care răspândește căldură și ne încălzește. Iată-l, vedeți ce înseamnă gândurile bune, dorința bună pline de dragoste și bunătate?”, spunea Starețul despre omul smerit.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 34)