Și după cum cel care stă pe vârful unei stânci îşi râde de valuri, pentru că le vede că se sfărâmă de stâncă şi se prefac repede în spumă, tot aşa şi omul care face fapte de virtute, stând pe loc sigur, nu-l supără deloc tulburările aduse de viaţă.

Stă liniştit, bucurându-se de seninătatea gândurilor lui, gândindu-se că lucrurile din viaţa aceasta, care trec atât de uşor şi grabnic, nu se deosebesc întru nimic de valurile râurilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIII, I, în PSB, vol. 21, p. 272)