Opusul păcatului nu este virtutea, ci libertatea

Cuvinte duhovnicești

Opusul păcatului nu este virtutea, ci libertatea

Opusul păcatului este libertatea, în înţelesul că libertatea o dobândim prin virtute.

Opusul păcatului este libertatea, în înţelesul că libertatea o dobândim prin virtute. Numai omul virtuos este liber, iar omul care nu-i virtuos nu este liber, ci oscilează între libertate şi robie, între libertate şi ne-libertate. Cel care împlineşte virtuţile, acela este liber faţă de păcat, după cuvântul Domnului Hristos: „Cel ce săvârşeşte păcatul este rob păcatului” (Ioan 8, 34). Domnul Hristos a zis: „Dacă împliniţi cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32). Libertatea se realizează prin virtute, aşa încât se poate spune şi astfel, că opusul păcatului este virtutea, dar se poate spune şi că opusul păcatului nu este virtutea, ci este libertatea de pe urma virtuţii.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Din ospățul credinței, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 21)