Dacă noi vorbim cu adolescentul şi opinia lui nu corespunde cu opinia noastră, nu trebuie să apăsăm pe pedala autorităţii părinteşti. Obiecţiile şi critica noastră doar atunci vor putea să aibă efect, când argumentele vor fi destul de motivate.

De pildă, adolescentul este îndrăgostit de o anumită muzică, de anumite site-uri ori stil de a se îmbrăca. Este important să nu se conteste ceva în mod nefondat, aceasta putând să conducă, în mod inevitabil, la conflict, ci, pur şi simplu, să se discute împreună, să se judece toate aceste lucruri. Nu trebuie doar să-i interzicem, ci trebuie îndreptată tema în direcţia corectă. Să-i propunem o alternativă. De pildă, un adolescent este atras de muzica rock şi ascultă o formație de rock. Rock-ul este însă foarte divers. Vorbind împotriva anumitor grupuri, îi puteţi propune să asculte alţi interpreţi de rock…, care susţin că sunt credincioşi ortodocşi. Nu puţine formaţii de muzică rock au în repertoriul lor piese pe teme spirituale.

De asemenea, îi puteţi ajuta pe tineri să-şi aleagă cărţile de citit. Astăzi, tinerii sunt atraşi de romanele lui Paulo Coelho. Aceste lucrări conţin însă mult ocultism, ezoterie – neputând fi acceptate de un ortodox. Ar trebui nu doar să povestim aceasta copilului, ci să-i propunem, de pildă, cărţi de Tolstoi, Lewis ori altele de acest gen.

Orice critică, de pildă, poate începe întotdeauna cu o laudă. Să zicem: „Eşti un om serios şi asculţi o muzică pop primitivă”. Ori: „Pentru mine eşti o fată serioasă, mă ajuţi la atâtea lucruri în casă, însă în camera ta e atâta dezordine…”.

Lauda, încurajarea sunt ceea ce copilul aşteaptă de la noi la orice vârstă. Iar părinţii, mai cu seamă, trebuie să-i laude pe copii pentru realizările şi faptele lor simple, desigur, neajungându-se să facă dintr-un copil un „star”.

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 99-101)