Uneori, purtat de credința mea fierbinte de copil poet și creștin, îmi exprimam regretul de a nu fi trăit pe vremea lui Hristos. Aș fi vrut să-L văd micuț în iesle, așa cum L-au văzut magii și păstorii. Tatăl meu îmi răspundea că eu sunt de fapt contemporan cu Hristos, că orice creștin este contemporan cu Hristos. Cita cuvintele Sfântului Ioan Hrisostom: „Nu ești singurul creștin care regretă că nu l-a văzut pe Hristos. Mulți spun astăzi: Aș vrea să-L văd pe El Însuși, fața Sa, trăsăturile, veșmintele, încălțările Sale. Ei bine, Îl și vedeți, Îl atingeți, Îl mâncați... Căci Trupul lui Hristos nu ni se mai arată în iesle, ci pe altar..., nu se mai află în mâinile unei simple femei: Iată preotul e cel care-L ține! Și nu doar Îl vedeți, ci Îl chiar atingeți; nu doar Îl atingeți, ci chiar Îl mâncați; Îl duceți la casele voastre”.

(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la Cer, Editura Deisis, Sibiu, 2008, pp. 90-91)