Orice ispită e folositoare...
În faza practică a vieţii în Hristos se ascunde taina cea mai complicată a vieţii umane. Două atracţii uriaşe unite în om, pricinuiesc uriaşa şi necontenita luptă corp la corp din lăuntrul omului; care, fiecare din ele, se silesc cu ură să îl cucerească.
Ispitele care ne vin pe neaşteptate sunt din dumnezeiasca iconomie; ne învaţă să fim iubitori de osteneală şi ne îndeamnă la pocăinţă fără să vrem. Întristările care le vin oamenilor sunt născute din păcatele şi din relele lor. Cu aceasta pururea pomenitul (Cuviosul Iosif Sihastrul) ne aducea aminte de dascălul legii duhovniceşti, precum îl numea pe avva Marcu Ascetul.
În faza practică a vieţii în Hristos se ascunde taina cea mai complicată a vieţii umane. Două atracţii uriaşe unite în om, pricinuiesc uriaşa şi necontenita luptă corp la corp din lăuntrul omului; care, fiecare din ele, se silesc cu ură să îl cucerească. Două iubiri ce stau împotrivă şi sunt întoarse către cei doi poli, formează motorul celor două atracţii: dragostea cea către Dumnezeu şi dragostea lumii acesteia. Jertfa, omul, nu este totdeauna în măsură să deosebească întru cunoştinţă preferinţele lui şi din pricina aceasta rezultă schimbările ce urmează. Aceste mijloace, pricinile şi motivele ce pricinuiesc trezirea oamenilor încurcaţi în aceaste atracţii se numesc ispite. Să le descriem? „Număra-voi pe dânşii, spune Psalmistul, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”. Însă ceva, fie şi numai puţin, trebuie să cităm din experienţele Bătrânului, care avea puterea să analizeze ispitele cu un discernământ deosebit de fin.
În general considera că „orice ispită e folositoare” dar mai multă atenţie dădea explicării ispitelor speciale ale nepăsării şi îngâmfării, pe care le denumea zdrobitoare. Dumnezeu, desigur, vrea şi cheamă pe toţi să-L urmeze, dar nu toţi primesc chemarea Sa. Însă cei ce au primit această chemare sunt încercaţi aspru, în măsura în care Acela rănduieşte şi potrivit cu cunoştinţa pe care le-a hărăzit-o. Partea negativă care unelteşte împotriva celor chemaţi este dragostea acestei lumi, „puterea celui viclean” care cu perfidie şi făţărnicie renaşte prin unii să-i înşele, iar pe ceilalţi, care nu sunt întăriţi în nepătimire, cu silă deschisă şi neacoperită încearcă să le stranguleze buna intenţie. Presiunea sistematică a „prefăcătoriilor” acestui vecin răutăcios al nostru nu lasă neschimbată intenţia şi începutul cel bun.
(Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, pp. 115-116)