Se spune că obiceiul bradului de Crăciun este străin (de duhul ortodox, n. r.) și apusean. Dar un manuscris al British Museum (Add. 17265 din sec. al XIII-lea) relatează că în anul 512 împăratul Anastasie I a zidit o biserică în Mănăstirea Sfântului Gavriil din Tur Abdin, în nordul Siriei, și, între alte daruri, a oferit:

„…doi copaci mari din alamă, care stăteau de ambele părți ale Ușilor Împărătești ale altarului. Pe frunzele copacilor era un loc unde pâlpâiau lumini. Fiecare copac avea o sută optzeci de candele și cincizeci de lanțuri de argint de sus până jos. De acestea atârnau obiecte mici din aur, argint sau cupru, precum și ouă roșii, vase, animale, păsări, cruci, cununi, clopoței, ciorchini de struguri sculptați, discuri…”

Paul Silentiarios (cca. 563), în „Ekphrasis despre Sfânta Sofia din Constantinopol” și în „Ekphrasis de la amvonul Sfintei Sofia”, descrie în detaliu luminile iconostasului și ale amvonului marii biserici. Pe stâlpii iconostasului erau copaci metalici în formă de con, ca un pin sau un chiparos cu frunziș gingaș; în loc de fructe aveau lumini în formă de con și chiar consemnează că astfel de „copaci” luminați (policandre în formă de copac) se aflau în toată biserica.*

„De asemenea, pe coloanele de argint, deasupra capitelurilor lor există o cărare îngustă pentru cei care aprind luminile, o cărare plină de lumină, strălucind de ciorchini luminoși; acestea ar putea fi comparate cu pinul crescut pe munte sau cu chiparosul cu frunziș delicat. Ascuțite în vârf, sunt înconjurate de cercuri care se lărgesc treptat până la cea mai de jos curbură care înconjoară baza trunchiului; și pe ele au crescut flori de foc. În loc de rădăcină, arcuri de argint au fost fixate sub acești copaci de vegetație luminoasă. Iar în mijlocul acestei frumoase livezi, forma Sfintei Cruci, împodobită cu cuie strălucitoare, arde de lumină înaintea ochilor muritorilor…

Nenumărate alte lumini, atârnând în lanțuri răsucite, cuprind biserica aceasta cu înfățișare mereu schimbătoare; unele luminează navele laterale, altele centrul ori răsăritul și apusul, altele își revarsă flacăra luminoasă la înălțime. Astfel, noaptea strălucitoare zâmbește ca ziua și pare ea însăși a fi cu nuanțe trandafirii.”

Pomul, în teologia și cultul creștin, se referă la pomul Raiului (Pomul Cunoștinței binelui și răului), iar pomi reprezentați în mozaic se găsesc în vechea bazilică creștină a Sfântului Dimitrie din Nicopole, în Epir, și în alte locuri. Chiar și în catacombe Hristos este simbolizat ca „Pomul Vieții”; pasărea phoenix este un simbol al nemuririi; măslinul este un simbol al Vechiului și Noului Testament etc.

În primele patru secole ale creștinismului, Nașterea Domnului se prăznuia la 6 ianuarie împreună cu Teofania, iar în multe părți ale Greciei continentale se puneau doi „pomi” în mijlocul bisericilor, împodobiți cu portocale (Insulele Ionice, Litochoro etc.).

Cele două sfeșnice de bronz se așază și astăzi în bisericile noastre de o parte și de alta a Ușilor Împărătești și adesea seamănă cu niște pomi (precum la Catedrala Mitropolitană și la Biserica Sfântului Elefterie din orașul nostru), trimițând la acei pomi de sărbătoare.

Cele de mai sus sunt documentate în studiul regretatului profesor de Arheologie Bizantină de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Constantin Kalokyris, intitulat „Copacii sacri și originea răsăriteană a bradului de Crăciun”. Aici el arată că obiceiul bradului de Crăciun nu este străin sau vest-european, ci bizantin și ortodox!

Trebuie, fără îndoială, să privim bărcile decorate ca aparținând exclusiv tradiției grecești, pentru că pe insulele grecești, înainte de eliberarea din 1821, nu existau copaci pe care să-i poată tăia și împodobi în biserici sau în case, pe când o machetă de corabie ori caiac era un obiect obișnuit.

Ca episcop al vostru, vă sfătuiesc, însă, să nu exagerați cu podoabele în eparhia noastră și să nu depășiți hotarele exagerării și ale provocării. Când Iustinian zidea Sfânta Sofia, intenționa să îmbrace altarul templului cu plăci de aur. Dar patriarhul l-a oprit, zicând: „Împărate, dacă măcar un om umblă prin Constantinopol fără haine, Dumnezeu nu Se va odihni într-un altar de aur.” Și Iustinian a ascultat și a îmbrăcat altarul templului cu plăci de argint.

*Sfânta Sofia a fost sfințită pentru prima dată în ziua de Crăciun a anului 537.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Anthimos al Alexandroupolisului