Sunt de părere că obiceiul de a decora un pom la vremea Crăciunului nu este doar o simplă tradiție pe care am împrumutat-o din Vest și pe care ar trebui să o înlocuim cu alte obiceiuri mai ortodoxe. Nu am aprofundat istoria pomului de Crăciun și nici unde-și are acesta sorgintea dar cred că are cu adevărat legătură cu praznicul Crăciunului și cu adevăratul său înțeles.

În primul rând, bradul de Crăciun se află în legătură cu profeția Prorocului Isaia care spune: O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (Isaia 11, 1). Sfântul Cosma Melodul se referea la această profeție când a scris despre Hristos ca despre floarea care s-a ridicat din tulpina Fecioarei și din rădăcina lui Iesei. Rădăcina este Iesei, tatăl Prorocului David, toiagul este Regele David, floarea care a ieșit din rădăcină și din toiag este Născătoarea de Dumnezeu. Iar fructul născut de floare este Hristos. Sfânta Scriptură ne prezintă aceasta într-un chip atât de minunat. Așadar, bradul de Crăciun ne poate aminte de arborele genealogic al lui Hristos ca om, de dragostea lui Dumnezeu, dar și de curățirea fiecărui strămoș al lui Hristos. Iar în vârful pomului se află steaua care este Dumnezeu – Omul, adică Hristos.

Atunci, pomul de Crăciun ne amintește atât de pomul cunoștinței, cât și de pomul vieții, în special de cel din urmă. Ne accentuează limpede faptul că Hristos este Pomul Vieții și că noi nu putem viețui sau să ne împlinim scopul existenței noastre dacă nu gustăm din acest Pom dătător de viață. Crăciunul nu poate fi conceput fără Sfânta Împărtășanie și, desigur, pentru aceasta nu ne putem face părtași la îndumnezeirea în Hristos fără să fi biruit răul, atunci când ne-am aflat ispitiți în fața pomului cunoștinței binelui și răului, acolo unde este încercată libertatea noastră. Ne bucurăm și sărbătorim pentru că Pomul Vieții a înflorit din pântecele Fecioarei.