Aș zice, în primul rând, că trebuie să înțelegem și să gândim personal și nu obiectiv. Ați trecut prin yoga, prin Biserica unită și ați revenit, cum ați zis frumos, acasă, la Ortodoxie (acest cuvânt l-am auzit de la atâția apuseni: englezi, francezi, nemți, americani; vedeți și în viața Sfântului Serafim Rose; atâția care au revenit la Ortodoxie au simțit că au revenit acasă). Pentru mine, care eram botezat ortodox, și am trecut prin protestantism, era oarecum firesc să zic că m-am întors acasa, că doar mă născusem în Ortodoxie.
Dar cei care de 1.000 de ani nu cunoscuseră Ortodoxia, cum de au revenit acasă?! Asta nu făcea decât să-mi întărească ceea ce trăisem eu revenind la Ortodoxie și anume că Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una desăvârșită sau cea mai desăvârșită filozofie, ci este firea omului. Adevărat înțeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă.
Privind păcatele mărturisite, dacă duhovnicul ți-a zis asta, tu să nu pronunți lucrul acesta ca o dogmă obiectivă, dar pentru tine înseamnă că e adevărat. Ia-o ca adevărat că păcatele pe care le-ai spovedit, spovedite sunt și nu mai ai nevoie să te încurci cu ele, ceea ce nu înseamnă că e neapărat adevărat pentru absolut toată lumea. Noi putem judeca înăuntrul Bisericii noastre cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul și pe care ni le dă Biserica. Dar nu putem judeca în afara Bisericii. Știm, dacă avem credința în Biserica cea una, sfântă și în Sfinții Părinți ai ei și sinoade, că în afara Bisericii nu sunt Taine. Dar asta nu înseamnă că știu că nimeni din afară nu se poate mântui fiindcă eu nu știu ce poate și ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii. Atunci ce s-a întâmplat cu cei dinainte de Hristos? Melchisedec, marele preot care slujea lui Dumnezeu, după cin, este Însuși Hristos; nu că Melchisedec e după cinul Preoției lui Hristos, ci Preoția lui Hristos, Mesia – Dumnezeu Întrupat – e după cinul lui Melchisedec. Cine l-a botezat pe Melchisedec? Cine l-a hirotonit? Nu știu ce poate face Dumnezeu și ce nu poate. Dumnezeu văd că își îngăduie să nu poată ceea ce nu vreau eu. Și cu mine nu poate! De ce? Fiindcă nu vreau eu! Vă amintiți povestea lui Adam din Facere: Adam aude glasul lui Dumnezeu în rai – și găsesc că-i mare mirare – în răcoarea serii, dar fuge după tufișuri. Dumnezeu zice: „Adame, unde ești?“. Parafrazând că Eu, Dumnezeu, nu văd după tufișuri, nu știu unde ești. Dar nu știe unde e Adam fiindcă Adam nu vrea să știe și Dumnezeu nu a vrut să-l nedreptățească pe Adam. Ar trebui să înțelegem frica lui Dumnezeu, frica să nu-L îngrădim prin lașitatea noastră, prin necredința noastră, până acolo ca într-o zi Dumnezeu să-mi va zică „Facă-se voia ta!“. Dar nu asta este ce a zis lui Iuda. Dacă vă uitați la pasajele despre Cina cea de Taină observați în câte feluri a încercat Hristos să-l facă pe Iuda să conștientizeze ce a făcut și să vadă că Hristos nu era un balaur. Până și în Ghetsimani, când a venit cu săbii și cu tot ce trebuia ca să-L aresteze, îl primește cu cuvântul: „Prietene, pentru ce ai venit?“. La un moment dat însă, Hristos i-a dat bucătura de pâine muiată în blid și i-a zis: „Ce vrei să faci, fă mai degrabă!“, adică: „Facă-se voia ta!“. Noi nu știm ce poate Dumnezeu în afară și când Părinții zic că în afara Bisericii nu este iertare și mântuire nu este cu putință, totuși, trebuie să gândim și să înțelegem – nu în absolutul acesta obiectiv, căci Dumnezeu este persoană, nu obiect, că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, oricine ar fi și că, pe de o parte, El nu lasă să se nască oameni pe pământ fiindcă nu mai are sursele ca să prindă focul în iad și atunci trebuie suflete de om. Dar ce face Dumnezeu dincolo de Biserică nu e de competența noastră să judecăm. Sau, cum spunea cineva în Apus: „Noi știm unde este Biserica, dar nu știm unde nu este“. Acest cuvânt trebuie înțeles… Ce vrea să zică este: eu știu unde se găsesc Tainele fără greș, dar ce poate sau nu poate Dumnezeu în alte condiții nu mă pronunț. Dar nu acolo caut eu! acesta a fost și cazul meu… Am iubit pe protestanții cu care am fost și până astăzi pot să vă mărturisesc că am la mare cinste pe pastorul la care m-a dus Dumnezeu, pe care îl văd cu adevărat mare în lumea protestantă, dar nu la duhovnicia lui m-aș întoarce și nici la lumea protestantă care a fost, în cazul meu, primul pas în Biserică. Cu protestantismul am început să învăț să mă duc săptămânal la biserică, într-un fel sau altul…