Vedem la Bunavestire o tânără care ascultă de Dumnezeu și acceptă un plan care îi schimbă viața total. Cum putem învăța noi de la ea să facem ascultare asemeni ei și să transformăm fricile noastre de zi cu zi în acest „Fie mie după cuvântul tău”?

Sunt tentat să dau un răspuns foarte abrupt. De la Maica Domnului putem învăța doar preamărind-o și privind cu uimire către misterul care o înconjoară. Dar am să desfășor un pic gândul, ca să devin evident. Sunt lucruri care ne apropie foarte mult de Maica Domnului. Sunt, însă, și diferențe de care trebuie să ținem seama. Și mă opresc întâi la diferențe și apoi vin la cele care ne unesc.

Viața Maicii Domnului și lucrarea ei sunt neasemănate. Nimeni între oameni nu ajunge și nu va ajunge la măsura frumuseții, curăției, și a înălțimii ei duhovnicești. Biserica o spune atât de delicat și, totuși, foarte lămuritor. Maica Domnului dăruiește toată firea omenească lui Dumnezeu și prin ea, Domnul Se dăruiește nouă. Atunci, viața ei e, într-o anumită măsură, atât de înaltă că e irepetabilă.

Într-adevăr, există o unitate între noi și Maica Domnului, o unitate de nezdruncinat, dar trebuie întotdeauna să ținem cont și de înălțimea duhovnicească a Maicii Domnului. Ca nu cumva să cădem în ispita de a crede că, apropiindu-ne de ea, căutând să-i urmăm modelul, am putea, într-un fel, să-i repetăm taina.

La fel și cu lucrarea Maicii Domnului. Lucrarea ei în istorie e unică. Fiecare dintre viețuirile noastre, lucrările noastre, acțiunile noastre, au un ecou. Au un ecou în ceilalți, au un ecou în societatea în care trăim, au un ecou în istorie. Dar toate aceste dimensiuni, la Maica Domnului sunt infinit mai mari decât dimensiunile pe care le are, decât ecoul pe care îl naște în lume existența noastră.

Și atunci, trebuie să fim întâi de toate atenți la aceste diferențe și, văzându-le, să o preamărim. În același timp, însă, trebuie să fim atenți și la unitatea dintre noi și Maica Domnului. La chipul minunat în care lucrurile se petrec în viața Maicii Domnului și să fim convinși că Dumnezeu lucrează în chip la fel de minunat, chiar dacă diferit, și în viața noastră.

Ce se întâmplă la Bunavestire nu schimbă existența și viața Maicii Domnului cum ar putea să gândească unii. Nu e vorba de o alegere în stil hollywoodian. E o schimbare care se înscrie într-o logică de viețuire pe care o vedem încă de la zămislirea Maicii Domnului, încă de la nașterea ei. Scriptura o mărturisește în mod constant când, de pildă, genealogia mateiană oferă o succesiune de sfinți, de drepți, la capătul căreia stă Maica Domnului și nu face altceva decât să ne pună în lumină că există o logică a plinirii, a curățirii, care lucrează în toată istoria ca să ne-o aducă înainte pe Maica Domnului. Și atunci, toată viața Maicii Domnului se desfășoară în aceeași logică a plinirii.

Nu e o alegere pe care Maica Domnului o face în necunoștință. E o alegere pe care o face în desăvârșită cunoștință. Îl cunoaște deplin pe Dumnezeu și, din iubire desăvârșită de Dumnezeu, alege, nu necunoscutul să-l înfrunte, ci lumea care se despărțise de El. Lumea care se despărțise de Dumnezeu. Lumea care nu mai auzea și nu mai rodea desăvârșit glasul lui Dumnezeu.

Și atunci, în felul acesta ne apropiem și noi de Maica Domnului. Că nici noi nu suntem chemați să pășim în necunoscut, ci privind către Dumnezeu, să pășim cu încredere, nu împotriva necunoscutului, ci împotriva unui cuget pământesc.

Am spus „preamărind-o și privind-o cu uimire”. Nu știu un cuvânt mai bun de a descrie starea asta decât cuvântul Scripturii. Și îmi vine în minte un episod, o rugăciune pe care Sfântul Proroc David o face. Și cred că e lămuritoare pentru starea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o aibă și înaintea Maicii Domnului. În Cartea I a Cronicilor, în capitolul 29, e redată o rugăciune a Sfântului Proroc David, minunată, desăvârșită. În prima parte e o doxologie. E preamărit Dumnezeu pentru toată binecuvântarea, lumina și bucuria pe care o dăruiește. Și în fața acestei dăruiri, acestei iubiri nesfârșite pe care Dumnezeu o are față de om, Sfântul Proroc se întreabă: „Cine sunt eu? Cine sunt eu și poporul meu că pot să-ți aduc și să-ți dăruiesc, să-ți aduc jertfă?”.

Într-un fel, cred că starea asta ar trebui să o trăim și înaintea Maicii Domnului: să-i preamărim lumina, bucuria, tot ce ne vine prin ea și, în același timp, să fim conștienți de binecuvântarea pe care o avem, că putem sta înaintea ei.

(Fragment din (Video) „De la Maica Domnului putem învăța doar preamărind-o” – interviu cu pr. Lucian Bot)