Omul este o ființă care se obișnuiește cu orice. Se obișnuiește și cu propriile păcate și patimi. Deși simte nefirescul și lipsa de confort a situației sale, adesea n-are hotărâre și voință să înceapă lupta cu păcatele. Cât de des se întâmplă ca doi soți care se iubeau cândva trăiesc de ani de zile într-o stare de conflict surd, se chinuie și bineînțeles că ar vrea să aibă relații normale, de dragoste, dar s-au obișnuit atât de mult cu situația, s-au împăcat atât de mult cu ea, încât nu fac niciun efort ca să schimbe ceva!

Păcatele sunt ceea ce nu ne lasă pe noi, de fapt, să trăim în pace. Ele sunt cauza bolilor noastre duhovnicești, uneori și fizice. Până și oamenii foarte depărtați de Biserică pricep asta. De mânie, depresie, lăcomie, beție și celelalte patimi se simt chinuiți nu numai creștinii. Păcatele nu ne lasă să fim fericiți nici măcar aici, pe pământ, și cu atât mai puțin în veșnicie.

(Preot Pavel Gumerov, Cele opt păcate de moarte și lupta cu ele: ascetica ortodoxă pentru mireni, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, p.19)