Între bărbat şi femeie nu e vorba despre o relaţie convenţională, ci de o dăruire totală. Da, nici o familie care trăieşte în dragoste şi frică de Dumnezeu nu-şi omoară pruncii. Cred că bărbaţii le împing cel mai adesea pe mame să-şi lepede feţii. Bărbaţii nu-şi respectă soţiile şi de aceea le cer o aşa grozăvie.

Chiar dacă femeia face meserii grele, atâta vreme cât se află în uniune sufletească cu soţul ei, familia rămâne puternică şi rodnică şi în privinţa educaţiei copiilor. Soţii se stimulează şi se sprijină reciproc, astfel încât familia să biruie dificultăţile vieţii. Asta-i căsnicia. Misiunea bărbatului este de a agonisi; a femeii, de a cheltui în mod raţional. Nu e vorba de plăcere.

Oamenii sunt mult mai căzuţi, căci animalele au sorocul lor. Nu se împerechează la întâmplare, chiar dacă nu au raţiune, ca oamenii. Ele urmează totuşi o ordine fixată de Dumnezeu, care le-a creat. De aceea, pe cei care trăiesc necununaţi la biserică nu-i putem dezlega de păcate până nu se cunună religios sau până nu se despart. La fel cei care, cununaţi la biserică fiind, au relaţie extraconjugală de continuitate, trebuie să înceteze acest adulter continuu pentru a putea fi primiţi la spovedanie. În aceste cazuri este vorba de un păcat făcut deliberat şi le spun: „Mă opresc şi eu aici, e inutil să continui să dezleg. Vreau să ne mai vedem, dar să veniţi cu noutăţi!”.

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 66-67)